Campioana a plecat la Istanbul să nu se facă de râs. Optimismul Gabrielei Mărginean de acum două săptămâni, „putem bate pe oricine”, s-a transformat, ca stare de spirit, într-un evident blocaj. Două înfrângeri consecutive în cele mai importante meciuri ale începutului de sezon au fost suficiente. Cu Famila Schio în debutul Euroligii și cu ICIM, în eternul derby al Ligii Naționale.
După doar patru minute, Fener avea 12-2. Gazdele n-au avut emoții, ba chiar au părut că se antrenează pentru veritabilele derby-uri ale seriei, cu Nadezdha și Arras Pays. Jumătate de meci, CSM s-a ținut la o diferență decentă de adversar, 10-12 puncte, iar aproape de pauza mare putea reduce handicapul. „Acolo a fost un moment psihologic. Intrasem în meci și în loc să revenim la 5 puncte, am mers la vestiare cu 11 puncte diferență”, descrie primarul Târgoviștei, Gabriel Boriga.
Clasament: 1. Kosice 3p, 2. Sopron 3p, 3. Fenerbahce 2p, 4. Nadezhda 2p, 5. Schio 2p, 6. Târgoviște 2p. 7. Arras 1p
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER